loading...

Hidropsul vezicular – tratament chirurgical minim invaziv

shutterstock_74584081.jpg

Operatie colecist prin abord laparoscopic.

Hidropsul vezicular reprezinta situatia in care colecistul (vezica biliara, ‘fierea’) este dilatat si umplut cu conţinut mucoid sau clar (bila alba), avand ca si cauza principala litiaza biliară (calcul impactat in portiunea inferioara a vezicii biliare). Litiaza biliară afectează 15-20% din populaţie.
Distensia vezicii biliare, care este de obicei neinflamatorie, rezultă dintr-o obstrucţie in evacuarea vezicii biliare şi este de obicei cauzata de o piatra blocata in portiunea inferioara a vezicii biliare sau în canalul cistic.

CAT DE DES INTALNIM HIDROPSUL VEZICULAR?
Aproximativ 3% din cazurile de litiaza biliara se complica cu aparitia hidropsului vezicular.

DE CE APARE HIDROPSUL VEZICULAR?

  • piatră impactata, blocata în ‘gâtul’ colecistului sau canalul cistic
  • colecistita acuta remisa spontan
  • polipii sau afecţiunile maligne ale vezicii biliare
  • compresii extrinseci de colecist sau canalul cistic datorate ganglionilor limfatici sau procese inflamatorii sau de afecţiuni maligne adiacente -ficat, duoden, colon
  • nutriţie parenterală totală prelungita
  • îngustarea congenitala de canalul cistic
  • cauze parazitare – Ascaris lumbricoides (limbric)

CUM SE MANIFESTA HIDROPSUL VEZICULAR?

  • durere in hipocondrul drept insotita de disconfort şi dureri epigastrice (in capul pieptului), greaţă şi vărsături
  • febra şi frisoanele sugerează infectia la nivel biliar, cu posibila dezvoltarea a empiemului vezicii biliare (puroi)
  • icterul este neobişnuit, cu excepţia situatiei in care coexista obstrucţie a canalului biliar comun, fie prin pietre fie prin compresie extrinsec.

CUM SE DIAGNOSTICHEAZA HIDROPSUL VEZICULAR?

  • examen clinic (pacientul trebuie sa fie consultat de medicul chirurg)
  • analize de sange
  • ecografia abdominala (care evidentiaza prezenta calculului la nivelul colecistului)
  • examen radiologic
  • CT abdominal sau colangio-RM in cazurile in care diagnosticul este incert.

CUM SE TRATEAZA HIDROPSUL VEZICULAR?
Tratamentul chirurgical, deci implicit colecistectomia (operatie colecist), este singurul tratament indicat in hidropsul vezicular. Colecistectomia laparoscopica este procedura standard in aceasta afectiune.

Colangiografia intraoperatorie este indicată, în funcţie de caracteristicile clinice şi de investigaţie care pot sugera obstrucţie de cale biliara principala.

COMPLICAŢIILE IN LIPSA TRATAMENTULUI CHIRURGICAL

  • inflamaţie progresivă ce conduce la colecistită acută şi toate manifestările sale inerente
  • contaminarea bacteriana a bilei conduce la empiem al vezicii biliare
  • perforatia vezicii biliare cu aparitia peritonitei
  • perforatia vezicii biliare în duoden. Daca piatra este mare, acest lucru poate duce la obstructia intestinului subţire, care să conducă la ileusul biliar (ocluzie intestinala)

DUPA OPERATIE
Prognosticul este excelent, în cazul în care diagnosticul este corect si rapid, iar interventia chirurgicala (colecistectomia laparoscopica) s-a efectuat in timp util.

3,804 total views, 4 views today

Dr. Gabriel Matei

Medic primar chirurgie generală. Competență în chirurgia laparoscopică avansată.


Lăsați un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii


Dr. Gabriel Matei
Absolvent al UMF "Carol Davila" din București (2003), medic primar chirurgie generală, competență în chirurgia laparoscopică avansată.
În contact deschis cu pacienții și permanent devotat ocupației profesionale.

© Dr. Gabriel Matei 2010-2019

Scroll Up