loading...



Blog

ARTICOLE

GM71.jpg

Operatie tumora rectala – prezentare caz

OPINIA PACIENTULUI

Am bănuit că se întâmplă ceva cu mine, dar am negat absolut totul până când am văzut că slăbesc pe zi ce trece. Era mijlocul lui august, când am mers să-mi fac o ecografie abdominală. Totul era perfect şi m-am bucurat tare mult când am văzut că ficatul este bine. M-am liniştit câteva zile, până când,întâmplător, am făcut un control ginecologic de rutină. La acesta, medicul a simţit ceva, aşa că m-a trimis de urgenţă să fac o colonoscopie.

Rezultatul nu m-a surprins deloc. Aveam o tumoră localizată la nivelul rectului, de aproximativ 10 cm, şi invazie la nivelul uterului.

Ajunsă acasă, m-am aşezat în faţa calculatorului şi am început să caut mai multe despre acest tip de tumoră.

Aşa am dat de blogul dr. Gabriel Matei, medic chirurg. Am citit mai multe articole de acolo şi mi-a inspirat încredere. Pentru că la secţiunea Contact de pe blogul domnului doctor era indicat un număr de telefon, l-am sunat chiar atunci. M-a surprins că a răspuns imediat şi am stabilit să ne vedem chiar a doua zi dimineaţa.

La câteva zile după prima întâlnire cu domnul doctor, l-am sunat din nou. Intrasem în ocluzie intestinală.

Chiar dacă era duminică, domnul doctor a venit la spital şi m-a operat de urgenţă, punându-mi o stomă pentru degajare. După operaţie am reuşit din nou să mănânc normal şi am început şedinţele de radioterapie.

Cred că trăiesc astăzi şi datorită bâlbâielilor de care au dat dovadă cei din sistemul public de sănătate, împingându-mă să merg spre privat, deşi tratamentele sunt destul de costisitoare.

În momentul în care trebuia să încep radioterapia am vrut să merg la un spital de stat. Cred că până când mă ajungea şi pe mine rândul ori eram invadată de metastaze, ori n-aş mai fi fost. Aşa că am plătit. Pentru familia mea a fost un efort financiar extraordinar.

Nimeni nu este pregătit pentru aşa ceva.

Pe 28 decembrie am terminat tratamentul, însă mai trebuia să treacă 2-3 săptămâni până la operaţia pentru extragerea tumorei. Radioterapia acţioneazăşi după ce procedurile se încheie. Mie şi acum, după 3 luni, îmi mai apar pete pe corp.

Pe 22 ianuarie, am revenit pentru cea de-a doua intervenţie, rezecţie rectală, histerectomie şi anexetomie totală.Am facut operaţia şi m-am simţit relativ bine după o astfel de intervenţie.

Pe lângă dr. Gabriel Matei şi dr. Gabriel Mitroi, aş vrea să vă spun că mi-a mai plăcut mult anestezista, doamna dr. Emilia Drăgulin. Nu mi-a fost atât de frică de operaţie, cât de anestezie, eu fiind din vechea generaţie, iar pe vremea mea anestezia era o problemă.

După operaţie, rezultatele analizelor anatomo-patologice au fost îmbucurătoare. Nu mai aveam nevoie de chimioterapie sau de radioterapie, aşa că puteam să rezolv şi problema stomei.

După o lună, adică la mijlocul lui februarie, a urmat ultima operaţie.
Dr. Matei a restabilit tranzitul intestinal şi pot să spun că pot merge mai departe.
Am reuşit şi datorită oamenilor de lângă mine.Aşa cum am mai spus, boala a însemnat şi un efort financiar. Nimeni nu este pregătit pentru aşa ceva.

Eu mi-am revenit având o tumoră aflată în gradul III şi am învăţat că pentru viaţă merită să-ţi vinzi casa.
N-aş fi avut curajul să spun asta înainte. N-aş fi putut să-mi las copiii fără casă, dar acum am curajul s-o spun pentru că se poate şi aşa. Trebuie doar să ai încredere!

Pentru viaţă merită să-ţi vinzi casa, pentru că vei trăi şi-ţi vei face alta.

OPINIA SPECIALISTULUI

În luna august, pacienta a avut o scădere ponderală importantă într-un timp scurt, stări de constipaţie şi diaree.

În consecină, s-a adresat unui medic gastroenterolog pentru a efectua un examen colonoscopic, ce a arătat prezenţa unei tumori rectale. Ulterior, a efectuat examenul CT, care a evidenţiat tumora..

S-a intervenit chirurgical de urgenţă pentru a instala o colostomă de degajare (pe partea dreaptă a colonului transvers) şi i-am recomandat să meargă la un medic oncolog pentru a face radioterapie şi chimioterapie.

Rezultatul tratamentului a fost foarte bun, aşa încât, pe 22 ianuarie a avut loc intervenţia chirurgicală cu viză oncologică radicală.

Examinarea CT efectuată preoperator arăta o tumoră de rect care invada şi uterul şi avea ganglionii iliaci şi obturatorii măriţi.

La intervenţie a participat şi dr. Gabriel Mitroi, medic specialist ginecologie, şi s-a practicat :

– rezecţie rectală şi excizie totală de mezorect cu anastomoză colo-rectală mecanică,
– histerectomie cu anexectomie bilaterală,
– limfadenectomie iliacăşi obturatorie.

Pacienta s-a externat după 5 zile cu stare generală bună, tranzit intestinal reluat pe colostomă.

Ca metodă de precauţie pentru anastomoza colo-rectală joasă, am lăsat stoma pentru o perioadă de două săptămâni.

După 20 de zile, rezultatul histopatologic a arătat că pacienta nu mai avea nevoie de chimioterapie sau radioterapie, iar ganglionii care i-au fost scoşi nu erau invadaţi tumoral.

După o lună de la această operaţie, pacienta s-a întors pentru intervenţia chirurgicală de desfiinţare a colostomei şi reintegrare a tractului intestinal şi va urma în continuare protocolul standard de urmărire postoperatorie.

Articol preluat InfoLife/dr. Gabriel MATEI/chirurgie generala


© Dr. Gabriel Matei 2010-2019

Scroll Up