a5097976825266_Appendicitis2.jpg

Tumorile apendiculare – metode de diagnostic si tratament chirurgical minim invaziv

Mucocelul apendicular este o boală rară (0,3% din toate apendicectomiile) şi se caracterizează prin acumularea de material mucoid în lumenul apendicular. Etiopatogenia poate fi inflamatorie sau neoplazica.
Patru entităţi pot fi diferenţiate pe baza caracteristicilor histopatologice epiteliale:
– mucocelul apendicular simplu (AM),
– mucocel cu hiperplazie epitelială,
– chistadenomul
– chistadenocarcinomul.

Diseminarea celulelor neoplazice şi a materialului mucoid în cavitatea abdominală, cauzata de perforatia apendiculara reprezinta din punct de vedere clinic pseudomyxoma peritonei, care reprezinta evoluţia dramatică în 10-15% din cazuri.

Din punct de vedere clinic, poate ramane asimptomatic sau se poate manifesta cu dureri abdominale, care pot fi asociate cu prezenta unei mase palpabile. Cea mai frecventă manifestare clinică este durerea în fosa iliacă dreaptă.
Diagnosticul preoperator este rar si este mult mai frecvent pus intraoperator.

Terapia chirurgicala este fundamentala: apendicectomia este curativa pentru mucocelul apendicular simplu, pentru mucocelul apendicular cu hiperplazie epitelială şi pentru chistadenomul apendicular de bază intacta; rezectia cecala este indicata pentru chistadenomul cu baza mare de implantare; hemicolectomia dreapta reprezinta tratamentul de electie în cazul chistadenocarcinomului apendicular.

PREZENTARE DE CAZ

Pacienta CC, in varsta de 49 ani, s-a prezentat la consultul chirurgical cu dureri in fosa iliaca dreapta (zona din dreapta jos) insotite de sindrom dispeptic (greata,varsaturi,lipsa poftei de mancare).

Ecografia abdominala a evidentiat o colectie lichidiana in zona respectiva,diagnostic intarit si de examenul RMN.

Pacientei i s-a propus interventia laparoscopica si s-a evidentiat tumora apendiculara cu baza mica de implantare – s-a efectuat apendicectomie laparoscopica iar piesa a fost trimisa la examen histopatologic (chistadenom mucinos -rezectie completa).Examenul colonoscopic (inclusiv biopsiile din zona apendiculara) si examenul RMN nu au aratat modificari,astfel incat in acest caz,apendicectomia a fost tratamentul adecvat si nu necesita tratament complementar.

Pacienta va intra in potocolul standard de urmarire postoperatorie.


    6 comentarii

    • Diosan Cirina

      13 nov. 2022 at 16:39

      Am fost diagnosticata cu neoplasm mucinis apendicular de grad scazut cu depozite mucinoase peritoneale.Mi s a propus interventie HIPEC.VA ROG SA MA AJUTATI CU SFATURI!

      Răspunde

    Lăsați un comentariu

    Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii


    Dr. Gabriel Matei

    Medic primar chirurgie generală
    Competență în chirurgia laparoscopică avansată.

    © 2024 Dr. Gabriel Matei