loading...



Blog

ARTICOLE

Laparoscopy.png

Chirurgia laparoscopica – generalitati

Laparoscopia este o procedura chirurgicala care se realizeaza prin incizii foarte mici la nivelul abdomenului, folosind instrumente de specialitate.
Un instrument subţire, numit laparoscop, este introdus in cavitatea abdomenului şi oferă chirurgului o imagine extrem de clară, pe un monitor TV, din interiorul cavitatii abdominale.

Laparoscopul este dotat cu lentile ca si telescopul, pentru a amplifica structuri ale corpului, o lumină puternică, pentru a le lumina, si o camera video in miniatura.
Instrumentele chirurgicale de specialitate pot fi introduse in cavitatea abdominala prin incizii mici. Acest tip de chirurgie este numita “chirurgie minim invaziva”, datorita inciziilor foarte mici utilizate si totodata a impactului minim asupra structurilor organismului.

Termenul LAPARO provine de la un cuvânt grecesc care înseamnă “flanc” (regiunea corpului dintre coaste si solduri).
Laparoscopia (abordul minim invaziv) este interventia chirurgicala ideala pentru pacient pentru ca foloseste doar cateva incizii foarte mici, in comparatie cu chirurgia clasica deschisa, care necesită o incizie mai mare, ce taie si straturile de sub piele (muschi, etc.).
Inciziile mici provoaca daune minime organismului (piele, muschi, grasime), astfel că pacientul poate merge acasă mult mai devreme.

Mulţi oameni se pot întoarce la locul de muncă şi la rutina lor normala in trei până la cinci zile dupa operatie. În schimb, dupa operatia clasica deschisa, acest timp se poate prelungi pana la cateva saptamani.
Complicatiile postoperatorii si durerea dupa operatie sunt mult diminuate.
Inciziile pentru cele mai multe tipuri de chirurgie laparoscopica se vindeca fara cicatrici vizibile.

Ce fel de anestezie este folosita pentru interventiile laparoscopice?

Pentru toate interventiile laparoscopice se foloseste anestezia generală (relaxeaza muschii si operatia se poate efectua in conditii optime).

Ce tipuri de interventii chirurgicale pot fi efectuate apeland la laparoscopie?

Tipurile de interventii chirurgicale care se pot realiza cu ajutorul acestor tehnici noi, minim invasive, sunt multiple.
Acestea includ interventiile pe abdomen, inima, organe de reproducere, nervi, ureche, nas, sinusuri, gat, articulatii, urologie si vase de sange.
Chirurgia laparoscopica minim invaziva poate fi o alegere potrivită pentru urmatoarele patologii:

Bolile organelor abdominale:

Procedurile ginecologice, inclusiv:

Care sunt posibilele riscuri asociate laparoscopiei?
Deoarece laparoscopia implică “daune” minime la nivelul tesuturilor organismului, aceasta este, în general, mult mai sigura decât interventiile clasice deschise.

O complicatie este o problemă neprevăzută, care apare în timpul sau după intervenţia chirurgicală, cum ar fi hemoragii interne sau leziunile unui organ sănătos.

Riscurile pentru orice tip de interventie chirurgicala pot fi mai mari pentru persoanele care sunt obeze, fumatoare sau au probleme de sănătate asociate (boli de inima, diabet, boli care scad imunitatea).
Laparoscopia necesită anestezie generală, care poarta anumite riscuri. Anestezia generala, moderna, este mult mai sigura iar reacţiile adverse sunt rare.

Leziunile vaselor de sange sau ale organelor interne, care pot provoca sângerări, reprezinta o complicatie rara dar posibila a laparoscopiei.
Uneori, operatia nu poate fi finalizata cu succes prin laparoscopie.
In acel moment, medicul poate converti interventia la cea clasica pentru a finaliza operatia (chiar si medicii cei mai experimentaţi, uneori, descopera in timpul operatiei ca nu o pot finaliza asa cum a fost planificata – laparoscopic).
Boala pacientului, de exemplu, se poate dovedi a fi diferita sau mai extinsă decât a crezut iniţial. Pacientii care au avut interventii chirurgicale anterioare în aceeaşi zonă pot dezvolta tesut cicatricial, care fac dificila pentru medic interventia laparoscopica.


varicocel.png

Operatie laparoscopica varicocel – avantaje

Interventiile chirurgicale clasice (pe cale deschisa) in varicocel constau in ligatura venelor testiculare la nivelul canalului inghinal (Ivanissevich) sau abordul retroperitoneal (Palomo). Aceste tehnici la adolescenţi sunt asociate cu rate de esec de aproximativ 3% pana la 37%. Embolizarea venelor testiculare are rezultate mai bune, dar reapariţia încă apare la aproximativ 5-50% dintre pacienti.

Abordul laparoscopic permite vizualizarea intraabdominala in conditii foarte bune a venelor testiculare ceea ce are ca efecte reducerea ratei de varicocel persistent, a ratei de recidiva sau aparitia hidrocelului postoperator (abordul laparoscopic este insotit de rata cea mai mica de complicatii).

Abordul laparoscopic este sigur, eficient, cu o morbiditate minima, cu rezultate excelente post-operatorii, în ceea ce priveşte calitatea materialului seminal şi a ratelor de reusita a viitorelor sarcini (pentru cuplurile infertile), si cu rezultate foarte bune din punct de vedere estetic.

Timpul mediu de timp operator este in jur de 36 de minute pentru abordul laparoscopic cu ligatura separata a venelor şi 19 de minute pentru abordul laparoscopic cu ligatura in masă. Pacientul necesita o spitalizare de 24 ore.

RECUPERAREA DUPA OPERATIE

Majoritatea pacientilor se intorc la activitatea normala dupa cel mult o saptamana. In primele zile, persista o sensibilitate dureroasa la nivelul plagii postoperatorii. Firele de sutura sunt scoase la 7 zile postoperator, iar daca sunt din material absorbabil nu necesita extragere.

PROGNOSTIC:

Dupa operatie, aproximativ 70% dintre pacienti si-au ameliorat parametrii spermei, iar 40% si-au ridicat rata de conceptii. Deoarece spermatogeneza umana necesita 72 de zile, ameliorarile spermei nu sunt evidente decit dupa 3 luni de la interventie.


varicocel.png

Varicocelul reprezinta o ectazie anormala a venei care dreneaza sangele testicular. Valvele deficiente sau compresia venelor poate cauza dilatarea acestora cu formarea unui varicocel.

Varicocelul idiopatic apare cand valvele venelor de-a lungul cordonului spermatic nu-si indeplinesc functia.
Este un proces similar cu cel care intervine in venele varicoase ale membrelor inferioare (varicele).
Fenomenul determina acumularea de sange venos in plexul pampiniform si cresterea presiunii cu alterarea tesutului testicular.
Varicocelul se dezvolta lent si poate sa nu prezinte simptome.
Cel mai adesea este diagnosticat intre varstele de 15-30 de ani si se dezvolta rar, dupa 40 de ani. Apar la 15-20% dintre barbati si la 40% dintre barbatii infertili.
Apare in 98% pe partea stanga,datorita anatomiei diferite.
Varicocelul secundar se datoreaza compresiei externe a venelor testiculare. O masa pelvina sau abdominala reprezinta principala etiologie daca un varicocel este nou diagnosticat.

RELATIA VARICOCEL-INFERTILITATE
Exista citeva teorii propuse pentru a explica efectul varicocelului asupra calitatii spermei, incluzind :
– efecte ale presiunii, deprivarea de oxigen,
– caldura si toxinele.
Indiferent de mecanism, varicocelul este un factor semnificativ in diminuarea functiei testiculare si reducerea calitatii spermei la un mare procent dintre barbati.
Varicocelul netratat, mai ales daca este mare poate cauza deteriorarea pe termen lung a spermei si a productiei de testosteron.

SEMNE SI SIMPTOME
Pacientul cu varicocel este de obicei asimptomatic si se prezinta la o evaluare pentru infertilitate dupa incercari numeroase nereusite de conceptie.
Un varicocel evident este descris la palpare ca un sac cu viermi.

Simptomele varicocelului cuprind urmatoarele:
– durere de lunga durata sau sub forma de crampa in scrot,
– senzatia de greutate a testiculului,
– atrofia testiculului,
– vena vizibila sau palpabila largita ca un sac cu viermi,
– infertilitate.

DIAGNOSTICUL VARICOCELULUI

Studii imagistice

Ecografia arata structuri tubulare tortuase.
Tehnica Doppler poate fi utila in diferentierea canalelor venoase de chisturi ale epididimului cand exista dubii.

Diagnosticul diferential se face in urma urmatoarele afectiuni: compresia venei renale, anevrism aortic, compresie prin tumora, obstructia venei cave inferioare.

TRATAMENT
Principala forma de tratament pentru varicocel ramane interventia chirurgicala.
Societatea Americana de Urologie recomanda interventia chirurgicala daca :
– durerea este persistenta,
– varicocelul este palpabil,
– cuplul este infertil (femeia este fertila, barbatul partener prezinta parametrii spermei anormali).

Tratamentul chirurgical prin abord laparoscopic
Dupa ce pacientul este anesteziat (anestezie generala) interventia incepe prin realizarea a trei miniincizii.
Se introduc instrumentele de lucru si un laparoscop (un instrument care are o camera video si o sursa de lumina).
Se repereaza venele spermatice care sunt clipate si sectionate (un fragment se trimite le examen histopatologic).
Pacientul se externeaza la 24 ore de la operatie.

Complicatii postoperatorii posibile:
1. hidrocelul sau acumularea de fluid in jurul testiculelor, care apare la 5% dintre pacienti
2. lezarea arterei testiculare este raportata la 0,9% dintre varicocelele corectate microchirurgical. Deoarece testiculul prezinta aport vascular suplimentar din arterele cremasteriene, atrofia testiculara este rara dupa sectionarea arterei testiculare.

Recuperarea dupa operatie
Majoritatea pacientilor se intorc la activitatea normala dupa cel mult o saptamana. I
n primele zile, persista o sensibilitate dureroasa la nivelul plagii postoperatorii.
Firele de sutura sunt scoase la 7 zile postoperator, iar daca sunt din material absorbabil nu necesita extragere.

Prognostic
Dupa operatie, aproximativ 70% dintre pacienti si-au ameliorat parametrii spermei, iar 40% si-au ridicat rata de conceptii. Deoarece spermatogeneza umana necesita 72 de zile, ameliorarile spermei nu sunt evidente decit dupa 3 luni de la interventie.


© Dr. Gabriel Matei 2010-2019

Scroll Up