loading...



Blog

ARTICOLE

gallstoneillustration-58c44b243df78c353ca15d6d.jpg

Interviu Hotnews despre litiaza veziculara

Auzim de foarte multe ori oameni care se plang, dupa ce mananca alimente mai grase sau in exces, de dureri de “bila” sau de “fiere”.
Dr. Gabriel Matei, medic primar chirurgie generala,  a explicat de ce avem aceste dureri, insotite de greturi si gust amar si cand este cazul sa mergem la doctor?

“Cea mai frecventa patologie a colecistului (“fierea, bila”) o reprezinta calculii de la nivelul acestuia. Aproximativ 40% din populatie sufera la un moment dat de aceasta problema. De asemenea, este si cea mai frecventa interventie chirurgicala din sfera chirurgiei generale[…] Singurul tratament in cazul litiazei veziculare este cel chirurgical,de preferat  prin abord minim invaziv laparoscopic”, a precizat Dr. Gabriel Matei.

Care sunt principalele probleme care pot aparea la nivelul vezicii biliare si care este cauza acestora?

Dr. Gabriel Matei: Cea mai frecventa patologie a colecistului (a fierei, a bilei) o reprezinta calculii de la nivelul acestuia. Aproximativ 40% din populatie sufera la un moment dat de aceasta problema. De asemenea, este si cea mai frecventa interventie chirurgicala din sfera chirurgiei generale.De obicei, femeile sunt mai predispuse la aceasta patologie (dupa varsta de 40 de ani si femeile supraponderale).

Cauza principala este o dereglare la nivelul metabolismului grasimilor (dislipidemii).

Factori favorizanti: dislipidemia,obezitatea, sedentarismul, sarcina.

Care sunt simptomele calculilor biliari?

Dr. Gabriel Matei: Ar trebui sa mergem la doctor atunci cand apar (dupa ce mancam alimente putin mai grase), dureri in partea dreapta, sub coaste (acestea pot sa apara si in capul pieptului), insotite de greata, uneori de varsaturi si frecvent de un gust amar dimineata.
In prima faza, pacientul care prezinta astfel de simptome ar trebui sa mearga la medicul gastroenterolog, care in urma unei consultatii si a unei  ecografii va putea stabili un diagnostic. Daca este vorba de o litiaza veziculara ar trebui sa consultam un medic chirurg.Simptomatologia nu este specifica, ea poate sa apara si in cazul unei probleme la nivelul stomacului, la nivelul duodenului, la nivelul tractului digestiv in general.

Ce solutie de tratament exista?

Dr. Gabriel Matei: Singurul tratament in cazul litiazei veziculare este cel chirurgical, prin abord minim invaziv laparoscopic. Nu exista un alt tratament, care sa sparga pietrele, ca in cazul pietrelor renale, unde exista o solutie de eliminare.

Exista riscuri ale operatiei?

Dr. Gabriel Matei: Orice interventie chirurgicala are riscuri, dar ele sunt din ce in ce mai reduse intr-o clinica care are o cazuistica importanta si multe interventii laparoscopice.

Care este durata de recuperare?

Dr. Gabriel Matei: Operatia dureaza in jur de 45 de minute si se realizeaza doar cu anestezie generala. Dupa interventia chirurgicala laparoscopica,  pacientul sta internat in spital  timp de 24 ore.

Care sunt riscurile pentru pacientii care refuza interventia chirurgicala?

Dr. Gabriel Matei: Riscurile sunt numeroase. In primul rand, complicatiile redutabile ale litiazei veziculare: icterul mecanic si pancreatita acuta.

Autor: Alexandra Ciordas. HotNews



Operatie laparoscopica colecist asistata robotic

Dragii noştri, ne-am decis să vă răsplătim curiozitatea şi să reluăm seria de postări “Din culisele MedLife”.

Ştim că viaţa din sălile de operaţie vi se pare extrem de interesantă, aşa că astăzi venim cu un nou episod.

Dr. Gabriel Matei a avut ocazia să testeze, în premieră în România, un aparat ultraperformant în domeniul chirurgiei laparoscopice: sistemul robotic de endoscopie ViKY.

Acesta a făcut ca operaţia de îndepărtare a vezicii biliare (colecistectomie, operatie fiere) să semene cu un joc pe calculator. Medicul, cu ajutorul unui microfon montat în jurul urechii, îi poate comanda verbal robotului manevrele pe care să le facă.

Robotul se mişcă automat şi roteşte camera de filmat astfel încât chirurgul să aibă o vizibilitate cât mai bună. Cu ajutorul acestui aparat performant, medicii pot efectua singuri intervenţii chirurgicale, fără a mai fi nevoie de încă o persoană care să manevreze camera de filmat.

Dupa aproximativ o oră în care ViKY a ascultat comenzile chirurgului, operaţia a fost finalizata cu succes!

ViKY® ajută chirurgul în procedurile laparoscopice prin manipularea și dirijarea endoscopului si prin manipularea și poziționarea manipulatorului uterin în chirurgia ginecologică.

Chirurgii pot beneficia de avantajele chirurgiei asistate robotic păstrând, în același timp, controlul total asupra procedurii chirurgicale.

Articol preluat MedLife, Dr. Gabriel MATEI – chirurgie generala


Dr. Gabriel Matei
Absolvent al UMF "Carol Davila" din București (2003), medic primar chirurgie generală, competență în chirurgia laparoscopică avansată.
În contact deschis cu pacienții și permanent devotat ocupației profesionale.

© Dr. Gabriel Matei 2010-2019

Scroll Up