loading...

Chirurgie-colorectala..jpg

Operatie laparoscopica cancer colon – prezentare de caz

OPINIA PACIENTULUI

Să fi fost prin februarie, când am resimţit primele dureri. Apăreau din când în când, în partea dreaptă. M-am gândit că fierea era de vina. După ecografie, doamna doctor mi-a spus că bila se află sub coastă, iar durerea mea era orizontală, in regiunea ombilicului, şi mi-a recomandat să fac o colonoscopie.

Durerile nu erau atat de proeminente – cand mă luau, cand mă lăsau. Am făcut analizele. Totul a fost in regulă, cu excepţia anemiei. Nu m-am ingrijorat prea tare din această cauză. Mama a avut anemie toată viaţa, aşa că am pus-o pe seama geneticii şi am stat liniştită.

Era in ziua de Paşte. La masa de sărbătoare am gustat doar un pic de carne şi un ou. Au reinceput durerile.La cateva zile după acest episod, am mers la spital.

Ce putea să mai aibă bila ca să mă deranjeze atat de tare? Nu mai puteam suporta, aşa că am chemat ambulanţa. Doctoriţa mi-a administrat un calmant şi a pus durerile tot pe seama bilei.

A mai trecut o săptămană şi durerile chinuitoare au revenit. Mancasem puţină carne de pui şi morcov fiert; probabil că nu erau suficient mărunţite, de mi-au declanşat dureri aşa mari. Am rezistat toată ziua de sambătă, iar duminică am chemat din nou ambulanţa. Nu mai puteam suporta. In acel moment doamna doctor mi-a spus că este ceva in neregulă. Se simţea ceva in partea dreaptă, nu era bila, nici colecistul.

M-a trimis de urgenţă la colonoscopie!
La colonoscopie, doamna doctor mi-a spus că “este ceva de care nu putem trece” şi m-a direcţionat către examenul de computer tomografic.

La consultaţie, i-am arătat toate investigaţiile d-lui Dr. Gabriel Matei, care mi-a spus că este o tumoră la colon.

Mi-a explicat in ce constă tratamentul, mi-a spus că trebuie operată şi mi-a zis ce se poate intampla dacă nu facem intervenţia.

Nu mai era de aşteptat, aşa că m-am programatimediat pentru operaţie, iar după o săptămană am şi făcut-o (operatie laparoscopica).

Am fost operată cu cinci zile in urmă, totul a decurs foarte bine. N-am cum să pun in cuvinte atmosfera de aici şi modul de a se purta al personalului. M-am născut a doua oară, şi asta, datorită LOR.

OPINIA SPECIALISTULUI

Pacienta acuza durere în partea dreaptă, sub coaste, stare de vomă, aşa că s-a adresat unui medic gastroenterolog.

După aceasta, a mai făcut o ecografie abdominală, la care se vedea un cadru colonic plin cu aer.

Totuşi, doctorul i-a recomandat un set de analize, ceea ce a fost foarte bine, pentru că s-a descoperit o valoare sub limita admisă a hemoglobinei (anemie).

De obicei, cancerul de colon drept este însoţit de anemie.

Pacienta a făcut o colonoscopie, care a arătat prezenţa tumorii la nivelul colonului ascendent, şi un examen CT abdominal, care a confirmat diagnosticul şi nu a scos în evidenţă prezenţa determinărilor secundare (metastaze).

Biopsia de la nivelul formaţiunii tumorale, efectuată cu ocazia colonoscopiei, indica un adenomocarcinom (tumoră malignă).

Pacienta a fost îndrumată către consultul de chirurgie generală, unde i-au fost explicate diagnosticul şi conduita terapeutică, în conformitate cu protocoalele internaţionale.

S-a stabilit efectuarea intervenţiei prin abord minim-invaziv (laparoscopic).

Intervenţia chirurgicală a constat în hemicolectomie dreaptă laparoscopică, cu anastomoză mecanică, ce a presupus extirparea:

– colonului drept,

– partea terminală a intestinului subţire,

– o parte din colonul transvers, cu tot cu ganglioni şi cu vasele de sânge aferente care au fost secţionate la origine (intervenţie cu viză radicală oncologică).

Evoluţia postoperatorie a fost favorabilă, cu administrarea alimentaţiei orale din prima zi postoperator şi reluarea tranzitului intestinal.

Rezultatul histopatologic a aratat un grad incipient al tumorii care nu necesita tratament oncologic si va intra in protocolul standard de urmarire postoperatorie.

Articol preluat din revista InfoLife, dr. Gabriel MATEI, Chirurgie Generala

26,465 total views, 1 views today

Dr. Gabriel Matei

Medic primar chirurgie generală. Competență în chirurgia laparoscopică avansată.


7 comentarii

  • szasz gyorgy

    22 iul. 2012 at 11:01

    buna ziua am citit mai sus ce scrie despre durerile abdominale si as avea si eu o intrebare,si eu am aceleas durerii abominale in partea dreapta sub coaste si citeodata am niste durerii de parca cineva ar vrea sa smulga din mine tot o durere inecsplicabila, am ajuns la urgenta ca ma durea foarte tare, miau facut radiografie, ecografie, singe, si rezultatul e COLICA ADDOMINALE, eu sint in italia, miau zis ca tre sa tin un regim usor acasa, dar ierii ma apucat o criza din nou de dimineata de la ora 05 dimineata si nu ma lasat pina seara, am fost la urgenta miau facut o injectie care ziceau ca ar fi trebuit sami treaca, dar absolut nu sia facut efectul, la inceput cind am avut durerii nam avut febra dar in scimb acuma cind ma durut am avut si febra si ma luat cu frigurii,, spunetimi va rog ce trebuie sa fac ca sint cam disperat ca nu stiu ce poate fii cu adevarat? multumesc mult si astept raspunsul dvs.

    Răspunde

    • Dr. Gabriel MATEI

      23 iul. 2012 at 09:11

      Buna ziua,
      Trebuie sa faceti o ecografie abdominala. Poate fi vorba despre o colica biliara (problema la colecist).
      Cu stima,
      Dr. Gabriel Matei

  • Mitrache Doinita

    6 aug. 2012 at 10:59

    am un polip pe colon si vreau sa stiu daca pot face la dvs.interventie laparoscopica pe colon in zona rectului fara a mai fi nevoie de interventie chirurgicala clasica.

    Răspunde

    • Dr. Gabriel MATEI

      9 aug. 2012 at 11:48

      Buna ziua,
      Va astept la o consultatie in Calea Grivitei nr. 365 – MedLife/Life Memorial Hospital, pentru a discuta despre posibilitatile terapeutice in acest caz. Trebuie facuta o colonoscopie si incercata scoaterea lui pe acesta cale.
      Cu stima,
      Dr. Gabriel Matei

  • Veronica

    17 aug. 2012 at 23:25

    Buna ziua,
    Am si eu o durere in partea dreapta, exact sub coaste.
    Prima data durerea a aparut in timp ce mergeam pe bicicleta. A trecut dupa cateva ore bune, am pus totul pe seama faptului ca am mincat si am facut efort fizic imediat dupa masa.
    Nu beau, nu fumez, nu maninc gras, fac sport zilnic si am o dieta destul de buna.
    La consultatie nu am cum sa ajung, ce poate sa fie?
    Multumesc anticipat,
    Veronica

    Răspunde

  • Malek costan

    3 ian. 2017 at 04:55

    Buna ziua, am65ani, viata sanatoasa;de 1/2an am din cand an cand dureri sub rebord costal dr, socotite la UPU ca iradieri coloana (eco normal, analize sange idem). 1/2luna an urma durerea este mai localizata – unghi colic dr – ansa a aparut si spre unghi colic stg, tranzit intest angreunat evident si zgomotos an ac. zone,flatulenta,scaune regulate, pastoase, subtiate ca forma; hlg si fe seric bune,eco doar acumulare gaze an dreapta. Pot fi primit la dvs ptr consultatie, eventual interventie, cand ajung an Bucuresti? Cu sincer respect, va rog – totusi, scuzati – raspuns urgent.

    Răspunde

    • Dr. Gabriel MATEI

      3 ian. 2017 at 21:54

      Nu am înțeles despre ce intervenție chirurgicala vorbiti. Cred ca trebuie sa faceți o colonoscopie.

Lăsați un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii


© Dr. Gabriel Matei 2010-2019

Scroll Up