Sindromul postcolecistectomie

Sindromul postcolecistectomie (PCS) reprezinta situatia in care simptomatologia pacientului nu […]

Sindromul postcolecistectomie (PCS) reprezinta situatia in care simptomatologia pacientului nu dispare sau chiar se accentueaza dupa colecistectomie.

In general, sindromul postcolecistectomie este un diagnostic preliminar si trebuie sa fie completat dupa investigatia clinica si paraclinica completa.
PCS este cauzat de modificari ale fluxului biliar, datorate pierderii functiei de rezervor a veziculei biliare. Exista doua tipuri de probleme pot aparea. Prima problema apare din cauza fluxului crescut de bila in tractul gastro-intestinal superior, care poate duce la aparitia esofagitei si gastritei. A doua consecinta este legata de nivelul crescut de bila la nivelul tractului gastro-intestinal inferior, motiv pentru care apar diareea si colicile abdominale repetate.
PCS se pare ca afecteaza aproximativ 10-15% dintre pacientii cu colecistectomie in antecedent.
PCS este de obicei un diagnostic temporar. Un diagnostic organic sau functional este stabilit la majoritatea pacientilor dupa investigatii complete. Multe articole de specialitate precizeaza ca o evaluare completa preoperatorie este esentiala pentru minimizarea acestei conditii, si ca pacientii ar trebui să fie avertizati de posibilitatea aparitiei acestor simptome in perioada postoperatorie imediata sau tardiva.

SIMPTOMATOLOGIA
Aceasta este variata si poate ingloba dureri abdominale in hipocondrul drept, epigastru, sindrom dyspeptic (greata, varsaturi, balonari, gust amar matinal), colici abdominale repetate, scaune diareice, pirozis (arsuri retrosternale), regurgitatii acide sau amare, durere sau arsura epigastrică, colici biliare, meteorism abdominal. În formele severe pot aparea febra, icterul, semne de sepsis sau de pancreatita acuta care pot pune în pericol viata pacientului si necesita evaluare medicala de urgenta.

TIPURI DE PACIENTII CU RISC DE APARITIE A SINDROMULUI POSTCOLECISTECTOMIE

  • vezica biliara restanta sau sindromul de cistic lung, litiaza restanta cale biliara principala
  • infiltrarea cu grasime a ficatului
  • hepatita B sau C
  • ciroza hepatica
  • icterul idiopatic cronic
  • colangita sclerozanta
  • stricturile, periviscerita
  • trauma
  • cancerul de colecist
  • hipertensiunea arteriala
  • dischinezia biliara
  • dischinezia sfincterului Oddi, spasm sau hipertrofie
  • pancreatita
  • hernie hiatala
  • acalazia
  • gastrita
  • sindromul de intestin iritabil

METODE DE DIAGNOSTIC

1. Analize delaborator: hemoleucograma, biochimie (teste hepatice, pancreatice.ionograma),teste de coagulare
2. Imagistica: radiografie pulmonara,ecografie abdominala, CT abdominal, colangioRMN
3. ERCP si EDS (endoscopia digestiva superioara)

CUM SE TRATEAZA SINDROMUL POSTCOLECISTECTOMIE?

Tratament medicamentos
Odata ce un diagnostic a fost stabilit, tratamentul ar trebui sa fie simptomatic si in relatie cu patologia gasita. Pacientii cu sindromul de colon iritabil pot fi tratati cu antidiareice, antispastice sau sedative. Sfincterul iritabil poate raspunde la doze mari de blocante ale canalelor de calciu sau nitrati.

Colestiramina a fost de ajutor pentru pacientii cu sindrom diareic persistent.
Antiacidele, blocantii H2 sau inhibitorii de pompa de protoni (IPP) se utilizeaza la pacientii cu boala de reflux gastroesogagian sau gastrita.
Pentru pacienţii cu simptome dispeptice, s-a demonstrat ca simptomatologia este in directa relatie cu cantitatea de bila din sucul gastric.

Tratamentul chirurgical
Procedura cea mai frecvent utilizat este ERCP (colangio-pancreatografia endoscopica retrograda). ERCP este utila atat in diagnostic cat si ca metoda terapeutica (in cazul patologiei sfincterului Oddi, se realizeaza si sfincterotomie endoscopica, litiaza CBP, etc) sau laparoscopia sau laparotomia exploratorie pentru diagnosticul intraoperator.

121 Comments

Showing 49–51 of 121 comments
  1. Buna ziua!
    sotul meu a fost operat laparoscopic in urma cu 7 ani si i s-a scos colecistul care avea o piatra iar acum,dupa mai multe investigatii are din nou 2 pietre in bontul restant dupa colecistectomie.Deasemenea are si steatoza hepatica care a aparut cam la 2 -3 ani dupa colecistectomie desi este o persoana care nu bea,nu fumeaza,are o greutate normala,face miscare si tine un regim fara grasimi,fara mezeluri,fara bauturi carbogazoase etc iar analizele de sange,inclusiv colesterol,triglicerite sunt perfecte. Ce ar fi de facut? credeti ca pe cale endoscopica i-ar putea fi scoase pietrele nou formate? in cazul lui sa fie o dereglare a metabolismului lipidelor? la ce medic ar trebui sa merga pt asta? va multumesc anticipat.

  2. Buna Ziua,
    Sunt operata de fiere – operatia clasica – pe 17 mai 2012. De 2 sapt ma balonez foarte repede, dureri in partea dreapta uneori chiar si in stanga, usoare ameteli. Am luat Triferment dar starea de balonare nu a disparut, chiar dureroasa cateodata. Ce ma sfatuiti sa fac?
    Va multumesc pt. raspuns!

  3. Buna ziua,
    Va recomand sa faceti in prima faza un examen CT-abdomino-pelvin. Va astept la o consultatie, in Calea Grivitei nr. 365, sector 1, Bucuresti.
    Dr. Gabriel Matei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.